Regionalizarea României. Proiectul Metrosec.

Vă prezentăm în cele ce urmează proiectul de regionalizare Metrosec România.

sursa foto: Metrosesc România

În expunere se apreciază că „una din inovaţiile majore ale acestui proiect (în comparaţie cu celelalte formule reformiste lansate în ultimii ani în dezbatere publică) o constituie transferul major de competenţe şi resurse către nivelul de bază al aşezământului administrativ – SECTOARELE, un nivel care trebuie însă să fie consolidat în prealabil (şi în complementaritate cu regionalizarea propriu-zisă), pentru a-şi putea exercita eficient funcţiile. O a doua inovaţie majoră a proiectului o constituie tratarea marilor centre urbane ca poli de dezvoltare eliberaţi de sarcini administrativ-teritoriale, deci organizaţi distinct faţă de regiuni, sub forma METROPOLELOR.”

Conform proiectului Metrosec, România renunţă la judeţele comuniste, iar noile judeţe au o tradiţie istorică şi se grupează în şapte regiuni cu reşedinte administrative în oraşe defavorizate de către regimul comunist.
În România sufocată de cancerul mortal al corupţiei, ideile proiectului Metrosesc ar putea să determine destructurarea reţelei infracţionale a politicienilor care au monopolizat puterea şi ar putea să redea cetăţenilor dreptul de control asupra deciziilor.
Ideile proiectului ar trebui în mod obligatoriu luate în considerare. Ştim însă că guvernele României preferă să plătească fonduri impresionante din bani publici pentru studii care fetişizează judeţele comuniste ale lui Nicolae Ceauşescu şi regionalele de cale ferata, adică schimbarea este periculoasă pentru puterea coruptă. Marii specialişti ai guvernului, din care au lipsit cu totul întâmplător istoricii, au produs anul trecut doar o hartă alb-negru care ne arăta nişte săgeţi.

Puteti consulta studiul Metrosec România aici.

Anunțuri