Istoria asediului Lisabonei. 1

Istoria asediului Lisabonei

Istoria asediului Lisabonei

Istoria asediului Lisabonei, romanul scriitorului portughez Jose Saramago (1922-2010), laureat al premiului Nobel in anul 1989, prezinta raportul complex dintre istorie si fictiune, dialectica legatura dintre nu si da, pendularea intre trecutul incert si prezentul posibil.
Cartea este un roman de dragoste ascuns intr-un fals roman istoric pe care titlul ni l-ar recomanda. Autorului ii place jocul inteligentei, joc care debuteaza chiar prin titlul romanului. Romanul incepe cu un Da raspicat, afirmatie care apartine “corectorului” anonim, cartea fiind insa construita pe baza unui nu fundamental, cel al indoielii aceluiasi corector pe cale sa devina autor.
Aparent tema romanului este istoria asediului si cuceririi Lisabonei in anul 1147 de catre primul rege al Portugaliei dom Afonso Henriques, ajutat de catre cruciatii care fusesera convinsi sa participe la asediu de catre episcopul orasului Porto, Dom Pedro Pitoes. Saramago este captivat de meditatia asupra istoriei pe care o considera insa o “meditatie asupra erorii”, istoria lacunara rescriindu-se mereu. Astfel, scriitorul mentioneaza ca in suita regelui Don Afonso Henriques erau prezente personaje retinute de cronici, dar “si altii, care n-au fost retinuti de istorie, dar erau prezenti” . “Sa ne multumim cu iluzia asemanarii, totusi, adevar graiesc, domnule, daca ma pot exprima in stil profetic, ca interesul vietii dintotdeauna a stat in diferente” , tocmai aici gasind posibilitatea iesirii din anonimatul istoriei. Aceasta iesire din anonimat nu va fi insa obtinuta de catre toate personajele. Ne-am fi asteptat la inceput ca mai ales batranul muezin care urca in minaret in zori ca sa-i cheme pe mauri la prima rugaciune a zilei sa dobandeasca un nume, dar acesta face parte din tabara celor ce vor fi invinsi de istorie.
Anonimul corector mediteaza asupra simbolicului apolog al lui Apelles si al cizmarului “cand mestesugarul a aratat greseala de la sandala unei statui, iar apoi, bagand de seama ca artistul indreptase meteahna, s-a aventurat sa-si dea cu parerea si asupra anatomiei genunchiului. Iar atunci Apelles, furios pe neobrazat, i-a spus, Sa nu se intinda cizmarul mai sus de papuci, fraza istorica”.
De abia in capitolul al treilea, si nu intamplator, vom afla numele corectorului, Raimundo Silva, un burlac de cincizeci de ani care traieste in Lisabona contemporana si trebuie sa predea la productie spalturile Istoriei asediului Lisabonei. Iritat de doua greseli pe care autorul Istoriei le facuse la finalul lucrarii istorice, Raimundo Silva se revolta. “Cu mana sigura tine pixul si adauga un cuvant pe pagina, un cuvant pe care istoricul nu l-a scris, pe care in numele adevarlui istoric, nu l-ar fi putut scrie niciodata, cuvantul nu, acum in carte scrie ca cruciatii nu-i vor ajuta pe portughezi sa cucereasca Lisabona, asa sta scris, devenind asadar adevar, desi unul diferit, ceea ce numim fals a infrant ceea ce numim adevarat, i-a luat locul, va indrazni oare cineva sa povesteasca istoria noua, cum sa nu.”
Erezia corectorului va fi insa descoperita in ultimul moment de catre editura iar lucrarea istorica va apare cu o erata care anula negarea faptului istoric, in timp ce corectorul va fi pedepsit prin angajarea unei femei ca supraveghetor al corectorilor. Uimita de erezia corectorului pe care o intuieste ca fiind dovada “acelei gandiri oblice pe care Maria Sara a crezut c-o descopera la el, cunoscandu-l atat de putin” , noua responsabila va fi cea care ii va propune sa scrie o alta istorie a asediului Lisabonei, in care faptele se petrec conform dorintei autorului Raimundo Silva. De altfel Maria Sara va vedea in aceasta fapta ca apartinand “unui barbat care a priceput ca distinctia intre un nu si un da este rezulatatul unei operatii mintale al carei singur scop este supravietuirea.”
Intalnirea spirituala dintre Raimundo Silva, corectorul de 50 de ani, si Maria Sara, femeia de 35 de ani, se va transforma intr-o poveste de dragoste prezisa de intamplarea atingerii unui trandafir aflat pe biroul Mariei Sara: “Raimundo Silva, fara sa mediteze nici sa premediteze, la fel de strain de gest ca si consecintele lui, atinse cu varful degetelor trandafirul alb, iar Maria Sara il privi in fata, uluita, daca, in vaza goala, el ar fi facut sa apara aceasta floare sau daca ar fi savarsit alta isprava similara, nimeni insa nu s-ar fi asteptat ca o femeie atat de sigura de sine sa se emotioneze dintr-o data atat de tare incat chipul i s-a imbujorat, n-a durat decat o secunda, dar a fost flagrant, intr-adevar e incredibil ca cineva mai poate rosi astfel in ziua de azi, la ce s-o fi gandit, daca s-a gandit la ceva, dar a reactionat de parca, atingand trandafirul, barbatul ar fi atins in femeie o ascunsa intimitate, a sufletului, nu a trupului”.
Iubirea este pentru Raimundo Silva un dar nesperat pe care viata i-l ofera, legatura dintre el si Maria Sara fiind mijlocita de comunicarea intelectuala dintre cei doi.
Corectorul devenit autor “isi da seama ca libertatea sa a inceput si s-a sfarsit exact in clipa cand a scris cuvantul nu” si ca “iubirea inseamna sa nu mai existe bariere, iubirea e sfarsitul asediului”.

História do Cerco de Lisboa, Ed. Caminho, 1989
Istoria asediului Lisabonei, traducere de Mioara Caragea, Ed. Polirom, 2004

Anunțuri

Despre Hronic
Sa incercam sa discutam cu luciditate despre lumea din jur.

2 Responses to Istoria asediului Lisabonei. 1

  1. Viorel Grecu says:

    interesant articol !

  2. Hronic says:

    Multumesc. Pregatesc si partea a doua cuprinzand noua istorie a asediului Lisabonei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: